Cabala a fost invaluita in confuzie, legende, mituri si interpretari eronate, deoarece Cabala Autentica a fost ascunsa timp de mii de ani... pina astazi |
Deşi originile ei sunt înrădăcinate în vechea antichitate, din timpul anticului Babilon, ştiinţa Cabalei a rămas practic ascunsă omenirii, de când ea a apărut în urmă cu mai mult de patru mii de ani. Tocmai această tăinuire a menţinut nemuritoarea atracţie a Cabalei. Savanţi şi filozofi renumiţi din multe ţări, ca de exemplu Newton, Leibniz şi Pico della Mirandola, au cercetat şi au încercat să înţeleagă ştiinţa Cabalei. Totuşi, până în zilele noastre numai puţini ştiu ce este într-adevăr Cabala. Ştiinţa Cabalei nu vorbeşte despre lumea noastră, şi în consecinţă esenţa ei scapă oamenilor. Este imposibil să înţelegi pe deplin invizibilul, imperceptibilul şi ceea ce nu a fost experimentat. De mii de ani, omenirii i-a fost oferită o varietate largă de lucruri sub numele de "Cabala": farmece, blesteme şi chiar miracole, toate în afară de ştiinţa Cabalei însăşi. Pentru mai mult de patru mii de ani, opinia de rând despre ştiinţa Cabalei a fost încurcată de concepţii şi interpretări greşite. De aceea, în primul rând, trebuie lămurit ce este ştiinţa Cabalei. Cabalistul Yehuda Ashlag defineşte Cabala în felul următor în articolul său "Esenţa Înţelepciunii Cabalei": Această înţelepciune nu este nici mai mult, nici mai puţin decât o succesiune de rădăcini, care pătrund în jos pe calea principiului de cauză şi efect, după reguli fixe şi determinate, care se îmbină într-un singur scop preamărit, descris ca "revelaţia Dumnezeirii Sale în faţa creaturilor Sale în lumea noastră". Definiţiile ştiinţifice pot fi complicate şi obositoare. Hai să încercăm să analizăm ce se spune aici. Există forţa de sus sau Creatorul, şi forţe guvernatoare care descind din această forţă de sus înspre lumea noastră. Noi nu ştim câte forţe există, dar de fapt asta nu este important. Noi existăm aici în lumea noastră. Noi suntem creaţi de o forţă superioară pe care noi o numim "Creator". Noi suntem familiarizaţi cu diferite forţe în lumea noastră, ca de exemplu forţa gravitaţională, electromagnetismul şi forţa gândului. Totuşi, există forţe de ordin mai înalt, care acţionează în timp ce rămân ascunse de noi. Noi numim această forţă ultimativă, atotcuprinzătoare - "Creator". Creatorul este suma tuturor forţelor din lume şi nivelul cel mai înalt în rândul forţelor guvernatoare. Această forţă superioară a dat naştere lumilor superioare. Există în total cinci lumi superioare. După ele urmează aşa numitul Machsom, o barieră care desparte lumile de sus de lumea noastră. De la forţa supremă Creator, de asemenea cunoscută ca "Lumea Infinitului" forţele coboară străbătând toate lumile, dând naştere lumii noastre şi fiinţelor umane. Ştiinţa Cabalei nu studiează lumea noastră şi fiinţele umane din ea, aşa cum o fac ştiinţele tradiţionale. Cabala cercetează tot ce există deasupra Machsom-ului . Cabalistul Yehuda Ashlag spune că "această înţelepciune nu este nici mai mult, nici mai puţin decât o succesiune de rădăcini, care pătrund în jos pe calea principiului de cauză şi efect, după reguli fixe şi determinate...". Nu există nimic altceva decât forţele care coboară de sus, în conformitate cu legi precise. În plus, aceste legi, aşa cum scrie Ashlag, sunt fixe, absolute şi omniprezente. În cele din urmă, toate sunt astfel direcţionate încât omul să poată descoperi forţa guvernatoare ultimativă a naturii în timp ce trăieşte în lumea noastră obişnuită. Până când o persoană nu dezvăluie în mod complet această forţă, până când cineva nu cunoaşte toate lumile pe care trebuie să urce, supunându-se aceloraşi legi ca şi forţele descendente, până când cineva nu ajunge în Lumea Infinitului, o asemenea persoană nu va părăsi această lume. Ce înseamnă "nu va părăsi" ? Persoana aceasta va fi mereu renăscută în lumea noastră, dezvoltându-se de la o viaţă la următoarea până la atingerea stării în care apare dorinţa de a ajunge la forţa superioară. |