Chiar daca vom continua cu paragraful 10, una din calitatile cartilor de Kabbalah este ca, desi este un sistem
complet ce poarta omul de la un cap la altul, de la punctul de plecare de la dorinta de a primi, si din starea
lor de ascundere fata de Creator, si releva intreaga realitate, textul se face inteles unei persoane indiferent
de unde se afla si din orice punct al textului. Deci nu prea conteaza de unde vei intra, conteaza doar ca intri.
Si intrand inseamna ca vrei sa intelegi gandul autorului; incerci sa te ridici la nivelul sau si aduci dorinta de
a cunoste spiritualitatea si de a o introduce in text, iar atunci vei putea sa te intelegi pe tine si conditia ta, iar
textul iti va vorbi acolo unde esti. Vom porni de la paragraful 10.

Un om trebuie intotdeauna sa se uneasca cu Creatorul, mai exact toate gandurile sale trebuie sa fie despre
El. Putem spune caci chiar daca este in cea mai joasa stare, de unde nu mai exista o coborare mai mare, nu
trebuie sa paraseasca domeniul Sau, mai exact, sa nu creada ca exista o alta forta care il impiedica sa intre
in sfintenie, si care are puterea sa beneficieze sau sa raneasca.
Acesta este lucrul de care trebuie sa se agate o persoana: fiecare intamplare, toate lucrurile pozitive care se
intampla si toate lucrurile care par sa ascunda prezenta Creatorului, care il fac sa se indoiasca si sa creada
ca, calea spre sfintenie ii este blocata, ar trebui sa inteleaga, ca acest gand ar trebui sa se uneasca cu
Dumnezeu in ideea ca doar Creatorul este cel care ii trimite aceste intamplari.

Exista un singur actor in realitate. Si acesta este intotdeauna Creatorul indiferent de ceea ce ne spun dubiile
noastre. Indiferent de ceea ce va spune dorinta de a primi – ca exista un alt factor, ceva in interiorul omului,
in mediul sau, o forta care lucreaza impotriva Creatorului ce cauzeaza aceasta problema, omul nu trebuie sa
paraseasca sfera Creatorului, sau scopul pentru care doreste sa se uneasca cu Creatorul si sa asculte de soapta
dorintei de a primi. Nesiguranta ne este trimisa cu un motiv si este trimisa de catre Creator. Adica, nu
trebuie sa creada ca exista o forta a puterii Celeilalte Parti, care il impiedica pe om sa faca fapte bune si sa
urmeze calea Sa; ci trebuie sa creada ca totul este facut de catre Creator.

Ba’al Shem Tov a spus, ca cel care spune ca exista o alta putere in lume, se afla intr-un stadiu in care
“serveste alti zei”, nu este neaparat gandul ereziei care este pacatul, dar daca crede ca exista o alta
putere si forta aparte de Creator, prin aceasta comite un pacat.
Aceasta este definitia pacatului in Kabbalah. Gandul, adica convingerea ca mai exista altceva in afara de
Creator care actioneaza in aceasta situatie deoarce o persoana trebuie intotdeauna sa tinda sa conecteze
fiecare eveniment din viata lui si toate starile interioare cu Creatorul, caci totul, fiecare lucru se intampla
ca rezultat al faptelor Creatorului, si  doar raspunsul omului, care reprezinta intentia cu privire la asta, este
evaluat. Care aduce o persoana mai aproape de rezultat sau mai departe. Iar acea distanta fata de tinta,
din a ii atribui totul Creatorului, apropierea, inseamna Unirea cu Calea, iar distantarea este considerata un
pacat.

Cu atat mai mult, cel ce spune ca omul are propria sa autoritate, insemnand ca el a spus singur ieri ca nu
doreste sa urmeze calea Domnului, si aceasta este considerat comitere a pacatului ereziei. Considerand
ca nu doar Dumnezeu indruma lumea.

Chiar daca un om crede ca propriile actiuni, ca propriile ganduri si alegeri sunt ale lui, ca ceea ce simte ca
fiind al lui, are originea in el, este un gand ca omul este o forta opusa lui Dumnezeu, ceea ce nu este.
Chiar dorinta de a te apropia de Dumenzeu a fost pusa in noi de catre Creator. Asa cum mana stanga
impinge prin coborari ale nesigurantei, asemanator, mana dreapta trezeste o persoana si ii da persoanei
impresia ca alege sa vina la Creator.
Nu este vorba de fapta; nu conteza ca simtim ca suntem respinsi de sfintenie sau suntem atrasi de ea, nu
aceasta este problema progresului nostru. Intregul scop este sa intelegem ca este vorba de atitudinea noastra
interioara catre ceea ce se intampla, ca aceasta va fi locul in care independenta, libertatea noastra si
asemanarea noastra cu Dumnezeu, va aparea si se va dezvolta, nu in faptele noastre. Si toate aceste lucruri
pe care le consideram exterioare si interioare sunt de fapt o perceptie gresita. Toate acestea sunt actiuni ale
Creatorului cu care suntem mai mult sau mai putin de acord. Atribuim sau nu toate acestea Creatorului si
vrem sa fie astfel, sa ne bucuram si sa intoarcem aceasta intelepciune Creatorului

Dar cand a infaptuit un pacat, si cu siguranta il regreta si ii pare rau ca l-a infaptuit, dar si aici ar trebui sa
plasam durerea si tristetea in ordinea corecta: unde plaseaza cauza pacatului, acela este punctul in care ar
trebui sa ii para rau.
Si unui om ar trebui sa ii para rau si sa spuna:”Am infaptuit acel pacat deoarece Creatorul m-a aruncat din
sfintenie intr-un loc murdar, la toaleta, acolo unde se afla mizeria.”Adica Dumnezeu i-a dat o dorinta si o
pofta pentru a se amuza si pentru a respira aer intr-un loc mizer.

Daca o persoana considera ca a luat singur aceasta decizie, ca este rea si ca alege sa nu evolueze catre
Creator, ca a dorit sa isi satisfaca dorinta de a primi, opus dorintei de a progresa catre dorinta de a darui, ca
a gresit, si acesta este un gand ca ar avea vreun fel de autoritate. Vina nu i se atribuie acelei persoane. Nu
exista vina. Nu exista responsabilitate in actiunile sale. Responsabilitatea sta in intentie, si nu ne referim la
faptul ca un om poate sa comita fapte ilegale, ne referim la o stare interioara, ne referim la o miscare
inauntrul unei persoane care experimenteaza ceva pentru el insusi, diferit de mentinerea dorintei de a darui.
Dar dorinta de a ne misca in oricare dintre directii ne este data de catre Creator. Aceasta nu este vina omului.

(Si s-ar putea spune, asa cum scrie in carte, cateodata un om se reincarneaza in corpul unul porc, si
primeste o dorinta si pofta de a isi lua hrana, care deja o considerase mizerie, dar acum doreste din nou sa
traiasca printre ele.)

Acum amititi-va, ca toate cartile de Kabbalah sunt scrise in limba ramurilor. A te “reincarrna” sau “incarna”
inseamna a folosi o dorinta specifica pentru a te identifica cu o nevoie specifica si o placere in particular,
adica umplere, si in acest caz, este motivul pentru ceva. Astfel, daca o persoana “se reincarneaza in trupul
unui porc”, este intr-un stadiu inferior celui al omului. Dorinta este o dorinta pentru implinire interioara la
cel mai de jos nivel al satisfactiei, iar omul deja stie datorita scopului sau, ca rezultatul este superior
dorintelor animalice; adica dorintelor umane. Ceea ce incearca o persoana sa faca este sa dezvolte un suflet,
care este la nivelul uman al spiritualitatii. Si cu toate acestea se regaseste luandu-si hrana din ceva ce deja a
hotarat ca nu este scopul sau. Totusi, nu omul este cel care face asta:”Creatorul m-a impins intr-un loc al
mizeriei.”

Nu trebuie sa ne facem griji in legatura cu aceste stari. Singurul lucru pe care trebuie sa il facem este sa ne
conectam la Creator. Acolo se termina urcarea noastra, acolo se afla calea catre spiritualitate, nu in exterior.

Si de-asemenea cand un om se afla intr-o stare de ascensiune si simte o savoare in munca, nu trebuie sa
spuna:”Acum sunt intr-un stadiu in care inteleg ca nu se merita sa il venerez pe Dumenzeu”. Acum ar trebui
sa stie ca Dumnezeu l-a preferat, si pentru acel motiv El il atrage, acesta fiind motivul pentru care simte o
placere in munca sa. Si ar trebui sa aiba grija sa nu paraseasca niciodata sfera sfinteniei, si sa spuna ca
exista o alta forta in afara de Dumnezeu.

Trezirile sunt probleme la fel de mari precum caderile din cauza satisfactiei. Si problema care are loc in noi
pe masura ce progresam – sa fim satisfacuti la un anumit nivel si sa ramanem cu acea satisfactie – si sa
pierdem conexiunea cu Creatorul si sa credem ca, “acum ca am avut un fel de urcare, intelectul meu este
plin”, pentru ca atunci cand o persoana studiaza Kabbalah, devine mult mai inteligenta. Incepem sa vedem
cum functioneaza sistemul. Incorporam intreaga inteligenta a intregului sistem pentru ca la baza suntem de
acord cu el. Dar asta nu iti ofera nici un avantaj fata de ceilalti. Nu poti progresa in lucrul Kabbalic sau in
lucrul catre spiritualitate cu nici un talent special. Nu este nevoie de nici un talent deosebit. Un om simplu,
cu atitudinea potrivita poate ajunge la cel mai intal nivel. Ideea ca acum cineva intelege ceva ca rezultat al
unei treziri este de a “venera alti zei”, este de a crede intr-o alta forta decat Creatorul.

De fiecare data cand are loc o trezire, nu este deoarece ai facut ceva, este datorita unei actiuni a Creatorului,
mana dreapta a Creatorului, care atrage o persoana.
(Dar asta inseamna ca a gasi o favoare in ochii Creatorului, sau inversul, nu depinde om insusi, totul
depinde de El. Si omul, cu mintea sa externa, nu poate intelege de ce Dumnezeu il place si apoi nu il mai
place.)


Asta este de fapt problema, deoarece perceptia noastra despre bine si rau si motivul lucrurilor, in
concordanta cu dorinta noastra de a primi, care constitue de fapt mintea noastra, ne ascunde adevaratul
scop din spatele actiunilor, adica, Gandul si Iubirea Creatorului si darea actiunii atat prin mana dreapta cat
si cea stanga prin care El ne respinge si ne atrage, si foloseste acest sistem al ascunderii. Ceea ce ne este
ascuns binevoit, este contactul cu binevointa. Este nivelul la care percepem binele care constitue
conexiunea  noastra cu Creatorul. Aceasta se numeste “revelatie”. Revelatia este doar pentru a ne arata
calitatea Creatorului, care este Iubirea neconditionata.

Si asemanator, cand omul regreta ca Dumnezeu nu il cheama la El, ar trebui sa aiba grija sa nu ii para rau de
el insusi, pentru ca a fost distantat de Creator, pentru ca in acest fel devine un recipient pentru binele sau, si
cel care il primeste este separat de Creator.

Asadar daca o persoana cade si incepe sa simta distanta si incepe sa spuna:”Nu voi reusi, asta nu este de
mine; asta nu e bine pentru mine”, si Asta este o detasare de obtinerea dorintei de a darui. Asta separa un
om de Creator. Este actul principal prin care creatia a fost separata de Creator. Dorinta de a primi ne
plaseaza in forma opusa, pentru a nu obtine niciodata legatura prin gandul ca are o problema cu relatia sa
cu Creatorul.

De fapt ar trebui sa regrete exilul de la Prezenta Divina, insemnand, sa regrete cauzarea suferintei asupra
Prezentei Divine. Ar trebui sa luam ca exemplu atunci cand te doare o mica parte a corpului. Durerea este
simtita totusi cu precadere in inima si in minte, care reprezinta generalitatea omului. Si totusi senzatia unui
singur organ nu se poate asemana cu senzatia unei corp intreg, acolo unde se resimte durerea.

Asemanatoare este durerea pe care o persoana o simte atunci cand se departeaza de Dumnezeu, omul fiind
doar un singur organ al Prezentei Divine; pentru Prezenta Divina este sufletul lui Israel in general. Astfel
senzatia unui singur organ nu se aseamana cu senzatia simtita in general. Putem spune ca Prezenta Divina
regreta ca sunt parti ale Sale care s-au detasat de Ea, de care Ea nu poate avea grija.  

(Si asta poate fi intelesul cuvintelor:”Cand un om regreta, Prezenta Divina spune:”Este mai usor decat
capul meu””). Si daca omul nu face legatura ca durerea de a fi distant de Dumnezeu vine de la el, este
salvat de a cadea in capcana dorintei de a primi pentru el, care inseamna separarea de cele sfinte.
Exista un Spirit Colectiv, sufletul lui Israel ca un intreg. Adam ha Rishon, sufletul originar, creatura unica
si durerea separarii, se simte in intreaga creatie. Aceasta durere este resimtita ca suferinta in fiecare nivel al
creatiei. Nu doar persoanele au de suferit. Colectivul ca intreg, ce se numeste Shechina, Prezenta Divina,
sufletul colectiv, se simte in fiecare parte lipsa noastra de grija pentru intreg. Receptionarea noastra si orice
munca a noastra ar fi ca un organ intr-un corp care ar functiona la cea mai buna capacitate si ar avea in
considerare doar sanatatea si binele intregului sistem. Daca simtim suferinta si detasarea din punctul de
vedere al suferintei si detasarii a intregului care nu se poate percepe ca pe un intreg, atunci nu ne gandim
doar la noi, si asta ne impiedica sa facem greseala primara.

Acelasi lucru este valabil si pentru cineva care se simte cat de cat aproape de sfintenie, cand este fericit ca
are favoarea meritata in ochii lui Dumenzeu, trebuie sa considere ca estenta fericirii este ca. acum este
fericire in Prezenta Divina, pentru ca a fost in stare sa aduca organul in particular, aproape de ea, si sa nu il
respinga.

Asadar, fericirea unei persoane, nu este pentru ea. Desi va simti bucuria, va simti umplerea, va simti
apropierea, nu va fi din partea lui. Pentru asta trebuie sa luptam. Asta inseamna Lishma (in Numele Lui).
Asta inseamna sa facem Torah si Mitzvot Lishma (pentru numele Lui), ceea ce inseamna nu “pentru mine”,
acesta este scopul si asta ne indeamna sa facem. Bucuria mea va fi implinirea vietii ca un intreg, ce poate fi
conectata, reconectata; atunci un om face o fapta pentru intreaga umanitate, pentru toata spiritualitatea si
toata creatia, si fiecare fapta este din partea intregului. Acesta este scopul. Asadar, ai aceeasi atitudine
catre aceasta, pe care o are si Creatorul, si aceasta este o asemanare mai mare a formei si un alt nivel de
uniune.

Desi dorinta de a primi este necesara, deoarece aceasta constituie persoana, pe cand tot ce exista intr-un om
in afara de dorinta de a primi ii este atribuit Creatorului.
Noi suntem dorinta de a primi. Nu putem scapa de ea; este vorba de cum o folosim. Spune, “asta alcatuieste
omul”. Si totusi, tot ceea ce nu este omul si nu este dorinta de a primi, tot ce nu este asta, este Creatorul.
Totul ii este atribuit Lui. Toata actiunea, tot ceea ce simtim ca exterior, acelea sunt actiuni ale Creatorului
ce ghideaza realitatea sa ne aduca la desavarsirea completa a Gandului Creatiei.
Cu atat mai mult, dorinta de a primi placere trebuie corectata la o forma a daruintei.

Putem spune, ca placerea si bucuria, luate de dorinta de a primi, ar trebui sa fie intentionate sa aduca
multumire Sus, deoarece exista placere jos. Pentru ca acesta a fost scopul creatiei, sa beneficieze creatiile
Sale. Aceasta se numeste placerea Prezentei Divine Superioare.
Aceasta este semnificatia pentru “a darui placere” Creatorului, aceasta este semnificatia pentru a darui
placere Shechinei (Prezentei Divine).
Pentru acest motiv, omul trebuie sa caute indrumare pentru cum poate sa realizeze bucuria de Sus. Si cu
siguranta, daca primeste placere, bucuria va fi simtita Deasupra. Asadar, ar trebui sa doreasca sa fie
intotdeauna in palatul Regelui, si sa se poata juca cu comorile Regelui.
Care sunt comorile Regelui? Aceste nivele din ce in ce mai inalte ale dorintei de a darui, acesta asemanare
din ce in ce mai mare, cu El, care a pus in miscare intreg sistemul.  Si asta cu siguranta va cauza bucurie Sus.
Urmand ca aceasta intreaga dorinta sa fie de dragul Creatorului.
Si astfel se incheie articolul.

Acesta este intregul sistem, si in el se afla sfaturi despre cum poate o persoana sa se descurce cu atitudinea
Lui, catre tot ce se intampla in viata, si prin asta, sa castige o perceptie a realitatii Superioare.

Cartea Shamati este plina de articole puternice si de mare profunzime, si putem citi aceste articole de
foarte multe ori, si de fiecare data, ne va fi prezentata o viziune complet diferita si profunda, si ne vom uita
la alte articole din aceasta carte pe masura ce parcurgem aceste lectii.
Va multumim si va asteptam si saptamana viitoare.