Tot poporul Israel este raspunzator unul pentru celalalt
(Sanhedrin, 27b, Shavuot 39)
Aici vorbim despre Arvut (Garantia reciproca), cand toti din neamul Israel au devenit raspunzatori unii pentru ceilalti. Pentru ca Torah nu le-a fost data, pana ce fiecare din neamul Israel nu a fost intrebat daca este de acord sa ia asupra sa Mitzva-legea de a iubi pe altii in masura deplina, exprimata in cuvintele: “Iubeste-ti prietenul ca pe tine insuti” (dupa cum este explicat in Itemii 2 si 3, examinati in profunzime aici). Asta inseamna ca fiecare din Israel isi asuma sa aiba grija si sa lucreze pentru fiecare membru al poporului si sa ii satisfaca toate nevoile, nu in masura mai mica decat cea intiparita in el pentru a avea grija de nevoile sale.
Iar cand tot poporul a fost de acord, in unanimitate si a spus, "O sa facem si o sa auzim", fiecare membru din Israel a devenit responsabil de faptul ca niciunui membru al poporului nu-i va lipsi nimic. Abia atunci au fost ei vrednici sa primeasca Torah – si nicidecum mai devreme.
Cu aceasta responsabilitate colectiva, fiecare membru al poporului era eliberat de grija pentru nevoile trupului sau si putea sa respecte Mitzva “Iubeste-ti prietenul ca pe tine insuti” in masura cea mai deplina si sa dea tot ce are, oricarei persoane nevoiase, caci nu ii mai pasa de existenta propriului sau corp, stiind cu siguranta ca este inconjurat de sase sute de mii de iubiti credinciosi, care sunt gata sa ii dea totul.
Din acest motiv, ei nu erau pregatiti sa primeasca Torah in vremea lui Abraham, Isac si Iacob, ci numai cand au iesit din Egipt si cand au devenit un adevarat popor. Numai atunci a existat posibilitatea garantarii nevoilor tuturor, fara nicio neliniste si ingrijorare.
Insa atata timp cat erau inca amestecati cu egiptenii, o parte din nevoile lor era neaparat data in mainile acestor salbatici, patrunsi de iubirea de sine. Astfel, partea care este data in mainile strainilor nu va fi asigurata pentru nicio persoana a Israel, pentru ca prietenii sai nu vor putea sa satisfaca acele nevoi, ele nefiind in posesia lor. Prin urmare, atata timp cat individul este tulburat de griji pentru sine, nu este capabil nici macar sa inceapa sa respecte Mitzva “Iubeste-ti prietenul ca pe tine insuti”.
Si vedeti, in mod evident, ca acordarea Torei a trebuit sa fie amanata pana ce au iesit din Egipt si au devenit un popor de sine statator, astfel incat sa se ocupe singuri de toate nevoile lor, fara sa depinda de altii. Prin asta, s-au calificat ca sa primeasca Arvut, mentionat mai sus si atunci le-a fost data Torah. Se dovedeste ca, chiar si dupa primirea Torei, daca o mica parte a Israel tradeaza si se intoarce la necuratia iubirii de sine, fara a tine seama de prietenii sai, aceeasi cantitate de nevoie care e pusa in mainile acelor putini va impovara Israel cu necesitatea de a o satisface.
Asta pentru ca acei cativa nu vor avea mila de ei deloc; asadar, intregul Israel va fi impiedicat sa implineasca Mitzva de a iubi pe prieten. Astfel, acesti rebeli determina pe cei care respecta Torah sa ramana in necuratia iubirii lor de sine, caci nu vor fi in stare sa se implice in Mitzva "Iubeste-ti prietenul ca pe tine insuti" si sa-si implineasca iubirea pentru ceilalti, fara ajutorul lor.
Ca urmare, toti din Israel raspund unii pentru altii, atat in partea pozitiva, cat si in cea negativa. In partea pozitiva, daca respecta Arvut pana cand fiecare se ingrijeste si satisface nevoile prietenilor sai, atunci pot sa respecte pe deplin Torah si Mitzvot, adica sa aduca multumire Creatorului lor (Item 13). Iar in partea negativa, daca o parte a poporului nu vrea sa respecte Arvut, ci alege mai degraba sa se balaceasca in iubire de sine, aceasta parte face ca si restul poporului sa ramana cufundat in necuratia si in starea sa umila, fara sa gaseasca vreodata o cale de iesire din necuratie.
18.
Ca urmare, Tana (Rabi Shimon Bar Iohai) a descris Arvut ca pe doi oameni intr-o barca, in situatia in care unul dintre ei a inceput sa faca o gaura in barca. Prietenul sau l-a intrebat, “De ce faci gaura?”. Acesta i-a raspuns: “Ce treaba ai tu? Fac gaura sub mine, nu sub tine”. Iar acesta i-a raspuns: “Prostule! O sa ne inecam amandoi!” (VaIikra Raba, Capitolul 4).
De aici, invatam ca, de vreme ce acei rebeli se balacesc in iubirea de sine, prin actiunile lor, ei construiesc un zid de fier, care impiedica pe cei ce respecta Torah sa inceapa macar sa respecte pe deplin Torah si Mitzvot in masura preceptului “Iubeste-ti prietenul ca pe tine insuti”, care este scara pentru a atinge Dvekut-Adeziunea cu El. Si cat de juste erau cuvintele proverbului care spunea, “Prostule, o sa ne inecam amandoi!”.
19.
Rabi Elazar, fiul lui Rashbi (Rabi Shimon Bar-Iochai), clarifica si mai mult acest concept de Arvut. Nu e destul pentru el ca toti din Israel sa fie raspunzatori unii pentru altii, ci intreaga lume e inclusa in acel Arvut. Intr-adevar, aici nu exista nicio controversa, caci toata lumea accepta ca, de la bun inceput, este destul sa pornesti cu un singur popor in respectarea Torei, pentru a incepe corectarea lumii. Era imposibil sa se inceapa cu toate popoarele deodata, caci s-a spus despre Creator ca El s-a dus cu Torah la fiecare popor si la fiecare limba, iar acestia n-au vrut sa o primeasca. Cu alte cuvinte, erau cufundati in necuratia iubirii de sine pana la gat – unii in adulter, altii cu jaf si crima si asa mai departe, pana cand, in acele zile, a ajuns sa fie imposibil de conceput macar, sa fie intrebati daca sunt de acord sa renunte la iubirea de sine.
Ca urmare, Creatorul nu a gasit vreun popor sau vreo limba demna sa primeasca Torah, cu exceptia copiilor lui Abraham, Isac si Iacob, al caror merit ancestral se reflecta asupra lor, dupa cum au spus inteleptii nostri: “Patriarhii au respectat toata Torah inca dinainte ca aceasta sa fie data”. Asta inseamna ca, datorita exaltarii sufletelor lor, ei aveau capacitatea sa atinga toate caile Creatorului cu privire la spiritualitatea Torei, care porneste din Dvekut-ul lor, fara sa aiba nevoie mai intai de scara partii practice a Torei, pe care nu aveau deloc posibilitatea sa o respecte, dupa cum sta scris in “Matan Torah”, Item 16.
Fara indoiala, si puritatea fizica, si exaltarea mentala a Sfintilor nostri Parinti au influentat foarte mult pe fiii lor si pe fiii fiilor lor, iar virtutea s-a reflectat asupra acelei generatii, ai carei membri si-au asumat cu totii acea lucrare sublima si fiecare a declarat clar: “Vom face si vom auzi”. Din aceasta cauza, noi am fost desemnati, din necesitate, sa fim un popor ales dintre toate natiunile. Astfel, numai membrii poporului Israel au fost admisi in Arvut-ul care se cere, iar celelalte popoare ale lumii, deloc, pentru ca ele nu au participat la el. Si asta este realitatea, pur si simplu; cum ar fi putut Rabi Elazar sa nu fie de acord cu ea?
20.
Dar sfarsitul corectarii lumii va fi prin aducerea tuturor popoarelor din lume sub lucrarea Sa, caci sta scris: “Si Domnul va fi Rege peste tot pamantul; in acea zi, Domnul va fi Unul, iar Numele Sau va fi Unul” (Zaharia, 14:9). Iar textul precizeaza ca “in acea zi” si nu inainte de asta. Si mai sunt cateva versete: “caci pamantul va fi plin de cunoasterea Domnului…” (Isaia, 11:9) “…si toate popoarele vor curge catre El” (Isaia, 2:2).
Dar rolul lui Israel fata de restul lumii se aseamana cu rolul Sfintilor nostri Parinti fata de neamul Israel: asa cum virtutile parintilor nostri ne-au ajutat sa ne dezvoltam si sa ne curatam pana ce am devenit vrednici sa primim Torah; daca n-ar fi fost parintii nostri, care au respectat Torah inainte ca ea sa fie data, cu siguranta ca nu am fi fost mai buni decat oricare alt popor (Item 12).
De asemenea, poporul Israel trebuie sa se defineasca pe sine si toti oamenii din lume prin Torah si prin Mitzvot, sa se dezvolte pana ce ia asupra sa acea sublima lucrare a iubirii pentru altii, care este scara catre scopul Creatiei, care este Dvekut cu El.
Astfel, fiecare Mitzva pe care o face fiecare persoana din neamul Israel - pentru a aduce multumire Creatorului sau si nu pentru vreo placere personala - ajuta intr-o oarecare masura la dezvoltarea tuturor oamenilor din lume. Asta pentru ca nu se face dintr-odata, ci prin dezvoltare lenta, treptata, pana ce creste la un grad atat de inalt, incat poate sa aduca toti oamenii din lume la puritatea dorita. Si asta este ceea ce inteleptii nostri numesc “inclinarea balantei catre virtute”, ceea ce inseamna ca s-a atins greutatea necesara a puritatii. Si este comparata cu cantarirea, iar inclinarea balantei este atingerea greutatii dorite.
21.
Acestea sunt cuvintele lui Rabi Elazar, fiul lui Rabi Shimon, care a spus ca lumea este judecata dupa majoritate. El se referea la rolul natiunii Israel de a pregati lumea pentru o anumita masura a puritatii, pana ce va fi vrednica sa preia asupra sa lucrarea Lui, nu mai putin decat a fost vrednic neamul lui Israel, la vremea la care a primit Torah. In cuvintele inteleptilor nostri, se considera ca ei au realizat suficiente virtuti ca sa treaca peste cantarul pacatului, care este aceasta iubire de sine necurata.
Desigur, in cazul in care balanta virtutilor, care este sublima realizare a beneficiului de a ii iubi pe altii, depaseste cantarul murdar al pacatului, ei devin calificati pentru decizia si pentru acordul de a spune “Vom face si vom auzi”, cum a spus Israel. Dar inainte sa fi obtinut suficiente virtuti, iubirea de sine va predomina cu siguranta si va face ca ei sa refuze sa isi asume povara Sa.
Inteleptii nostri au spus, “Cine executa o Mitzva este fericit, caci s-a obligat pe sine si intreaga lume la o cantarire a meritelor”. Asta inseamna ca, in cele din urma, un individ din neamul Israel isi adauga propria sa parte la decizia finala, la fel ca cineva care cantareste seminte de susan si le adauga una cate una pe cantar, pana ce se inclina balanta. Desigur, fiecare ia parte la aceasta inclinare si, fara el, verdictul n-ar fi niciodata implinit. La fel, se spune despre actele unui membru al Israel ca ele hotarasc intreaga lume la un cantar al meritelor. Asta pentru ca, atunci cand materia se sfarseste si toata lumea a fost hotarata la un cantar de merite, fiecare va avea o contributie in aceasta inclinare (a balantei), caci daca nu ar fi fost actiunile sale, atunci inclinarea ar fi fost deficitara.
Astfel, vedeti ca Rabi Elazar, fiul lui Rabi Shimon, nu contesta cuvintele inteleptilor nostri - ca toti din Israel sunt raspunzatori unii pentru altii. Mai degraba, Rabi Elazar, fiul lui Rabi Shimon, vorbeste despre corectarea intregii lumi la momentul sfarsitului corectarii, in timp ce inteleptii nostri vorbesc despre prezent, cand numai Israel si-a asumat Torah.
22.
Si iata ce citeaza Rabi Elazar, fiul lui Rabi Shimon, din scrieri: “Un pacatos a distrus mult bine”. Asta pentru ca deja a fost explicat (Item 20) ca impresia ce o are un om atunci cand se angajeaza in Mitzvot intre om si Dumnezeu este exact aceeasi ca si impresia pe care o are atunci cand se angajeaza in Mitzvot intre om si om. Este obligat sa efectueze toate Mitzvot Lishma (in numele Lui), fara nicio speranta de iubire de sine, ceea ce inseamna ca la el nu se intoarce nicio glorie sau speranta prin stradania sa, sub forma de recompensa sau de onoare, etc. Aici, in acest punct exaltat, iubirea pentru Creator si iubirea pentru prietenul sau se unesc si devin una (a se vedea Item 15).
Astfel, el are ca efect o anumita masura a inaintarii pe scara iubirii pentru altii in toti oamenii din lume, in general. Asta pentru ca acel grad, pe care individul acela l-a provocat prin actiunile sale - fie mari sau mici - in cele din urma se alatura viitorului, in trecerea lumii la un cantar al meritelor, caci partea sa a fost adaugata si se adauga la trecere (dupa cum sta scris in Itemul 20, in alegoria despre semintele de susan).
Iar cel care savarseste un pacat, ceea ce inseamna ca nu poate sa isi depaseasca si sa isi cucereasca necurata sa iubire de sine si, ca urmare, fura sau face ceva de acest fel, se osandeste pe sine si intreaga lume, la cantarul pacatului. Asta deoarece, prin dezvaluirea necuratiei iubirii de sine, este intarita natura umila a Creatiei. Astfel, el scade o anumita cantitate din hotararea in favoarea cantarului final al meritelor. Este la fel cu o persoana care ia de pe cantar acea samanta de susan pe care prietenul sau a pus-o acolo.
Astfel, in acea masura, el ridica putin cantarul pacatului. Se dovedeste ca el trage lumea inapoi, caci s-a spus: "Un pacatos a distrus mult bine". Pentru ca nu si-a putut depasi pofta marunta, el a impins inapoi spiritualitatea intregii lumi.
23.
Cu aceste cuvinte, intelegem in mod clar ce am spus mai sus (Item 5), despre Torah ca fiind data anume neamului Israel, caci este sigur si fara echivoc faptul ca scopul Creatiei se afla pe umerii intregii omeniri – negri, albi sau galbeni, fara nicio diferenta esentiala.
Dar din cauza coborarii naturii omenesti la gradul cel mai de jos, care este iubirea de sine, ce domneste neinfranata peste toata omenirea, nu a fost chip sa se negocieze cu ea si sa fie convinsa sa fie de acord sa ia asupra sa - macar si ca pe o promisiune in van - sarcina de a iesi din lumea ei ingusta, catre spatiile vaste ale iubirii pentru ceilalti. Exceptia a fost neamul Israel, pentru ca ei au fost inrobiti in imparatia salbatica a Egiptului vreme de o suta de ani, in chinuri groaznice.
Inteleptii nostri au spus: “Asa cum sarea indulceste carnea, la fel si suferinta slefuieste pacatele omului". Asta inseamna ca ea aduce mare purificare trupului. In plus, purificarea Sfintilor lor Parinti i-a ajutat (a se vedea Item 16), iar asta e cel mai important, dupa cum stau marturie unele versete din Torah.
Datorita acestor doua lucruri, ei au fost calificati pentru asta. Si de aceea textul se refera la ei la singular, caci sta scris: “si acolo, Israel a poposit inaintea muntelui”, interpretat de inteleptii nostri ca “un singur om, o singura inima”.
Asta pentru ca fiecare persoana din popor s-a detasat complet de iubirea de sine si n-a vrut decat sa faca bine prietenului sau, dupa cum am aratat mai sus (Item 16) cu privire la intelesul Mitzva “Iubeste-ti prietenul ca pe tine insuti”. Se dovedeste ca toti membrii poporului s-au alaturat si au devenit o singura inima si un singur om, caci numai atunci au fost demni sa primeasca Torah.
24.
Astfel, datorita necesitatii de mai sus, Torah a fost data anume poporului Israel, numai descendentilor lui Abraham, Isac si Iacob, caci era de neconceput ca vreun strain sa ia parte la ea. Din aceasta cauza, poporul Israel a fost construit ca un fel de portal, prin care scanteile puritatii aveau sa straluceasca peste intreaga rasa omeneasca, in toata lumea.
Si aceste scantei se inmultesc zilnic - ca cineva care da vistiernicului - pana cand sunt destule, adica, pana cand se dezvolta intr-o asemenea masura, incat pot sa inteleaga placerea si linistea care se gasesc in nucleul iubirii pentru altii. Caci atunci, vor sti cum sa incline balanta catre ce e drept si se vor pune sub povara Sa, iar cantarul pacatului va fi eradicat din lume.
25.
Acum mai ramane sa completam ceea ce am spus mai sus (Item 16) despre motivul pentru care Torah nu a fost data parintilor nostri, pentru ca Mitzva “Iubeste-ti prietenul ca pe tine insuti”, care este axa intregii Torah si in jurul careia se invart toate Mitzvot – ca sa o clarificam si sa o interpretam – nu poate fi respectata de un singur individ, ci numai prin consimtamantul unui popor intreg.
Si de asta a durat, pana cand au iesit din Egipt, cand au devenit vrednici sa o respecte. Si atunci, au fost mai intai intrebati daca fiecare din neam este de acord sa ia asupra sa acea Mitzva. Si odata ce au fost de acord, li s-a dat Torah. Insa tot mai ramane sa clarificam unde anume, in Torah, gasim ca s-a pus aceasta intrebare copiilor lui Israel si ca ei au fost de acord cu totii, inainte sa primeasca Torah.
26.
Retineti ca aceste lucruri sunt clare, pentru orice persoana cultivata, din invitatia pe care Creatorul a trimis-o lui Israel prin Moise, inainte de primirea Torei. Este asa cum e scris (Exod, 19:5): “’Asadar, daca vei da ascultare intr-adevar vocii Mele si vei tine fagaduiala cu Mine, atunci vei fi intocmai comoara Mea dintre toate popoarele; caci tot pamantul este al Meu, iar voi veti fi pentru Mine o imparatie de preoti si un popor sfant. Acestea sunt cuvintele ce le vei spune copiilor lui Israel’. Si Moise a venit si i-a chemat pe batranii poporului si a spus inaintea lor toate aceste cuvinte pe care i le-a poruncit Domnul. Si toti oamenii au raspuns impreuna si au spus: ‘Tot ce a vorbit Domnul, aceea vom face’. Iar Moise a spus Domnului cuvintele oamenilor”.
Cuvintele acestea nu par sa se potriveasca cu rolul pe care il au, deoarece bunul simt spune ca, daca cineva ii ofera prietenului sau ceva de munca si vrea ca acesta sa fie de acord, va trebui sa ii dea un exemplu despre natura acelei munci si despre recompensa. Numai atunci poate primitorul sa o analizeze si sa vada daca sa refuze sau sa accepte.
Dar aici, in aceste doua versete, se pare ca nu gasim nici vreun exemplu cu privire la lucrare, nici recompensa pentru aceasta, pentru ca El spune: “Daca vei da cu adevarat ascultare vocii Mele si vei tine fagaduiala cu Mine”, fara sa interpreteze vocea sau fagaduiala, sau pentru ce ar fi valabile acestea. Si apoi spune: “Atunci vei fi intocmai comoara Mea dintre toate popoarele, caci tot pamantul este al Meu”.
Nu este clar daca El ne porunceste sa muncim ca sa fim o comoara [1] dintre toate popoarele, sau daca asta e o promisiune de beneficiu pentru noi.
De asemenea, trebuie sa intelegem legatura cu cuvintele “caci tot pamantul e al Meu”. Toti trei traducatorii – Unkalus, Ionatan Ben Uziel si Ierushalmi – si toti interpretii – Rashi, Rambam etc. – incearca sa corecteze sensul literal al acestei scrieri. Chiar si Ezra spune, in numele lui Rabi Marinos, ca acel “caci” inseamna “desi”, si interpreteaza: “si atunci vei fi intocmai comoara mea dintre toate popoarele, desi tot pamantul este al Meu”. Insusi Ezra tinde sa fie de acord cu asta, dar aceasta interpretare nu coincide cu inteleptii nostri, care au spus despre "caci" ca are patru sensuri: "sau", "ca nu cumva", "dar" si "ca".
Si chiar mai adauga si o a cincea interpretare, “desi”. Iar apoi scrierea se incheie: “iar voi veti fi pentru Mine o imparatie de preoti si un popor sfant”. Dar nici aici nu este clar de la sine daca este vorba de o Mitzva de care trebuie sa ne ocupam, sau daca este promisiunea unui beneficiu. De asemenea, cuvintele “o imparatie de preoti” nu se repeta si nu sunt explicate niciunde in Biblie.
Lucrul important aici este sa determinam diferenta dintre “o imparatie de preoti” si “un popor sfant”. Caci dupa intelesul obisnuit al preotiei, preotul este o persoana cu sfintenie si astfel, este evident ca o imparatie in care toti sunt preoti trebuie sa fie un popor sfant, iar atunci cuvintele “un popor sfant” par redundante.
27.
Insa prin tot ce am explicat de la inceputul eseului si pana acum, aflam adevaratele sensuri ale cuvintelor in functie de cum ar trebui sa fie rolurile acestora – sa semene cu o negociere de oferta si consimtamant. Asta inseamna ca, prin aceste cuvinte, El le ofera cu adevarat toata forma si continutul lucrarii in Torah si in Mitzvot, precum si pretioasa sa recompensa.
Lucrarea in Torah si Mitzvot este exprimata in cuvintele, “iar voi veti fi pentru Mine o imparatie de preoti”. O imparatie de preoti inseamna ca voi toti, de la cel mai tanar pana la cel mai batran, veti fii ca niste preoti. La fel cum preotii nu au pamant si nu au posesiuni materiale, deoarece Creatorul este mosia lor, asa va fi organizat intregul popor, astfel incat tot pamantul si tot ce este in el va fi dedicat numai Creatorului. Si nicio persoana nu va avea nicio alta implicare in aceasta, decat sa respecte Mitzvot Creatorului si sa satisfaca nevoile semenului sau. Asadar, nu-i va lipsi nimic din ce doreste, astfel incat nicio persoana nu va trebui sa aiba nicio grija cu privire la sine.
In acest fel, chiar si treburile lumesti, cum ar fi culesul, semanatul etc., sunt considerate a fi exact la fel ca lucrarea de sacrificii pe care o faceau preotii in Templu. Care e diferenta, intre a respecta Mitzva de a aduce sacrificii Creatorului, care este o Mitzva pozitiva [2], si a respecta Mitzva pozitiva “Iubeste-ti prietenul ca pe tine insuti”? Se dovedeste ca cel care isi culege campul pentru a hrani pe semenul sau este la fel cu cel care aduce sacrificii pentru Creator. Mai mult, se pare ca Mitzva “Iubeste-ti prietenul ca pe tine insuti” este mai important decat cel ce aduce sacrificiul, dupa cum am aratat mai sus (Itemii 14, 15).
Cu adevarat, asta inca nu e totul, pentru ca intreaga Torah si Mitzvot au fost date cu singurul scop de a curati Israel - care este curatirea trupului (a se vedea Item 12), dupa care i se va acorda adevarata recompensa, care este Dvekut cu El - scopul Creatiei (Item 15). Iar acea recompensa este exprimata in cuvintele “un popor sfant”. Prin Dvekut cu El, am devenit sfintiti, dupa cum sta scris: “Vei fi sfant, caci Eu, Domnul Creatorul tau sunt sfant.”.
Si vedeti ca prin cuvintele “o imparatie de preoti” se exprima forma completa a lucrarii pe axa lui “Iubeste-ti prietenul ca pe tine insuti”, adica o imparatie care e numai de preoti, a caror posesiune e Creatorul, iar ei nu au nimic al lor, dintre toate posesiunile lumesti. Iar noi trebuie sa recunoastem ca aceasta este singura definitie prin care putem intelege cuvintele “o imparatie de preoti”. Caci ele nu pot fi interpretate cu privire la sacrificiile de pe altar, caci asta nu s-ar fi putut spune despre intregul popor - caci cine ar fi facut sacrificiile?
De asemenea, cu privire la primirea darurilor preotiei, cine ar fi datatorii? Si de asemenea, pentru a interpreta sfintenia preotilor, s-a spus deja, "un popor sfant". Ca urmare, asta trebuie sa insemne cu siguranta numai, ca mosia lor este Creatorul, ca nu au nicio posesiune materiala pentru ei insisi - adica, masura deplina a cuvintelor "Iubeste-ti prietenul ca pe tine insuti", care cuprinde toata Torah, in intregime. Iar cuvintele "un popor sfant" exprima forma deplina a recompensei, care este Dvekut.
28.
Acum intelegem pe deplin cuvintele de mai inainte, caci el spune, “Asadar, daca vei da intr-adevar ascultare vocii Mele si vei tine fagaduiala cu Mine”, adica, daca vei face o fagaduiala pentru ceea ce iti spun Eu aici, atunci vei fi intocmai comoara mea dintre toate popoarele. Asta inseamna ca tu vei fi comoara Mea, iar scanteile de purificare si de curatire a trupului vor trece prin tine, la toti oamenii si la toate popoarele lumii, caci popoarele lumii inca nu sunt pregatite pentru asta. Si in orice caz, am nevoie de un popor cu care sa incep acum, ca sa fie ca un remediu pentru toate popoarele. Astfel ca El incheie: "caci tot pamantul este al Meu", adica, toate popoarele pamantului imi apartin Mie, la fel cum imi apartii si tu, si sunt destinate sa-Mi fie credincioase (Item 20). Dar acum, cat inca sunt incapabile sa efectueze aceasta sarcina, am nevoie de un popor plin de virtute. Si daca esti de acord sa fii remediul pentru toate popoarele, iti poruncesc sa fii pentru Mine “o imparatie de preoti”, care inseamna iubirea pentru altii in forma sa finala, a lui "Iubeste-ti prietenul ca pe tine insuti", care este axa intregii Torah si a Mitzvot. Iar “un popor sfant" este recompensa, in forma sa finala, de Dvekut cu El, care include toate recompensele imaginabile.
Iata ce spun inteleptii nostri pentru clarificarea incheierii care spune: “Acestea sunt cuvintele pe care le vei spune copiilor lui Israel”. Ei au facut precizarea: “Acestea sunt cuvintele”, nici mai mult, nici mai putin. Asta este uluitor: Cum poti sa spui ca Moise ar adauga sau ar scoate din cuvintele Creatorului, pana intr-atat, incat Creatorul a trebuit sa il avertizeze despre asta? Si nu mai gasim pe nimeni ca el in toata Torah. Dimpotriva, Torah spune despre el: "caci el e cel de nadejde in toata casa mea” (Numeri 12:7).
29.
Acum putem sa intelegem pe deplin ca, in ceea ce priveste forma lucrarii in ultima ei modalitate, dupa cum este explicata in cuvintele “o imparatie de preoti”, care este definitia finala a preceptului “Iubeste-ti prietenul ca pe tine insuti”, era cu adevarat de inteles ca Moise sa se infraneze si sa se abtina de la a dezvalui intreaga prezentare a lucrarii dintr-o data, ca nu cumva Israel sa refuze sa se detaseze de toate posesiunile materiale si sa dea toata averea si toate bunurile sale Creatorului, dupa cum i se indica prin cuvintele “o imparatie de preoti”.
Este asemanator cu ceea ce a scris Rambam, ca femeilor si copiilor mici nu trebuie sa li se spuna despre chestiunea lucrarii curate, care trebuie sa fie (facuta) pentru a nu fi recompensati – si sa se astepte pana cand vor creste, pana vor deveni intelepti si vor avea curaj sa o execute. Ca urmare, Creatorul i-a dat avertismentul de mai sus: “nu mai putin”, dar i-a expus natura adevarata a lucrarii, in toata splendoarea sa sublima, exprimata prin cuvintele “o imparatie de preoti”.
Iar cu privire la recompensa care e definita prin cuvintele “un popor sfant”, era posibil ca Moise sa se gandeasca sa interpreteze si sa elaboreze in continuare cu privire la frumusetea si la subtilitatea sublima care vine prin Dvekut cu El, pentru a ii convinge sa accepte aceasta extrema, sa se detaseze complet de orice posesiuni lumesti, asa cum fac preotii. Ca urmare, a fost avertizat: “nu mai mult”, ci fii vag si nu explica intreaga recompensa inclusa in cuvintele “un popor sfant”.
Motivul pentru asta este ca, daca le-ar fi spus despre minunatele lucruri care sunt esenta recompensei, atunci ei, neaparat ar folosi si si-ar asuma lucrarea Sa pentru a obtine acea minunata recompensa pentru ei insisi. Asta ar fi considerata ca lucrare pentru ei insisi, pentru iubirea de sine. La randul sau, acest lucru ar falsifica intregul scop (Item 13).
Astfel, vedem ca, in privinta formei lucrarii exprimata in cuvintele “o imparatie de preoti”, i s-a spus: “nu mai putin”. Iar in ceea ce priveste masura neclara a recompensei, exprimata in cuvintele ”un popor sfant”, i s-a spus: “nu mai mult”.
* * * *
[1] Nota traducatorului: textul biblic in ebraica foloseste cuvantul Sgula, care, de fapt, inseamna remediu, sau putere, dar aici, textul se traduce prin “comoara”.
[2] Nota traducatorului: o Mitzva sa faca o actiune.
