Iubeste-ti aproapele ca pe tine insuti (Levitic 19:18)

                                                   Rabi Akiva spune, Aceasta e o mare regula in Torah.

1.

Aceasta afirmatie a inteleptilor nostri cere o explicatie. Cuvantul Klal (colectiv/regula) indica un set de detalii care, atunci cand sunt puse laolalta, formeaza colectivul de mai sus. Astfel, atunci cand el spune despre Mitzva, iubeste-ti aproapele ca pe tine insuti, ca este o mare Klal in Torah, trebuie sa intelegem ca restul de 612 Mitzvot (precepte, porunci) din Torah, cu toate interpretarile lor, sunt nici mai mult, nici mai putin decat suma detaliilor inserate si continute in aceasta singura Mitzva (singularul de la Mitzvot), iubeste-ti aproapele ca pe tine insuti.

Acest lucru e destul de uluitor, pentru ca se poate spune acest lucru cu privire la Mitzvot dintre om si om, dar cum se poate ca acea singura Mitzva sa contina toate Mitzvot dintre om si Creator, care sunt esenta si marea majoritate a legilor?

2.

Si daca inca ne mai putem stradui sa gasim un mod de a impaca aceste cuvinte, inaintea noastra vine o alta zicala, inca si mai remarcabila, despre un convertit care a venit inaintea lui Hilel (Shabat 31) si i-a spus: Invata-ma toata Torah cat stau eu intr-un picior. Iar el i-a raspuns: Tot ce urasti, nu face aproapelui tau (traducerea lui iubeste-ti aproapele ca pe tine insuti), iar restul sunt comentarii la asta; du-te si studiaza.

Inaintea noastra se afla o lege clara – ca in toate cele 612 Mitzvot si in toate scrierile din Torah, nu exista niciuna care sa fie preferata fata de aceasta Mitzva, iubeste-ti aproapele ca pe tine insuti. Asta pentru ca ei vor doar sa interpreteze si sa ne permita sa pastram Mitzva de a iubi pe altii cum se cuvine, de vreme ce spune anume – restul sunt comentarii la asta; du-te si studiaza. Asta inseamna ca restul Torah constituie interpretari ale acestei singure Mitzva, ca Mitzva de a iti iubi aproapele ca pe tine insuti nu ar putea fi implinita, daca nu ar fi acestea.

3.

Inainte sa patrundem in miezul chestiunii, trebuie sa respectam acea Mitzva, de vreme ce ni s-a poruncit: iubeste-ti aproapele ca pe tine insuti. Cuvintele pe tine insuti ne spun, iubeste-ti aproapele in aceeasi masura in care te iubesti pe tine insuti, nici un pic mai putin. Cu alte cuvinte, in mod constant si vigilent, trebuie sa satisfacem nevoile fiecarei persoane din natiunea israelita, nu mai putin decat suntem intotdeauna vigilenti sa ne satisfacem propriile nevoi.

Acest lucru este absolut imposibil, pentru ca nu multi pot sa isi satisfaca propriile nevoi in munca lor de zi cu zi – si atunci, cum poti sa le spui sa lucreze pentru a satisface dorintele intregii natiuni? Si n-ar fi cu putinta sa ne gandim ca Torah exagereaza, caci ne avertizeaza sa nu adaugam si sa nu scadem nimic, indicand ca aceste cuvinte si legi au fost date cu o mare precizie.

4.

Si daca asta nu e de ajuns, o sa va spun ca simpla explicatie a acelei Mitzva de a iti iubi aproapele e inca si mai aspra, caci trebuie sa punem nevoile prietenilor nostri inainte de ale noastre. E dupa cum au scris inteleptii nostri (Kidushin p. 20) cu privire la versetul caci el este multumit de tine (Deuteronom 15:16), cu privire la sclavul evreu: atunci cand, uneori, nu are decat o perna, daca se culca el pe ea si nu i-o da sclavului sau, atunci nu respecta ‚caci el este multumit de tine', pentru ca el se culca pe perna, iar sclavul pe podea. Iar daca nu se culca pe ea si nu o da nici sclavului, la fel, este regula sodomita. Se dovedeste ca, in ciuda vointei sale, el trebuie sa o dea sclavului sau, in timp ce stapanul se culca pe podea.

Mai gasim aceeasi regula si in versetul nostru despre masura in care iubim pe aproapele nostru, caci si aici, textul compara satisfacerea nevoilor prietenului cu satisfacerea propriilor nevoi, ca in exemplul caci el este multumit de tine, cu privire la sclavul evreu. Astfel, si aici, daca are doar un scaun, iar prietenul sau nu are scaun, legea este ca, daca el sta pe scaun si nu il da prietenului sau, atunci incalca Mitzva, iubeste-ti aproapele ca pe tine insuti, caci nu indeplineste nevoile prietenului sau asa cum le implineste pe ale sale.

Iar daca nu sta pe scaun si nici nu il da prietenului sau, e la fel ca regula sodomita. Ca urmare, trebuie sa il lase pe prietenul sau sa se aseze, in timp ce el sta pe podea sau in picioare. In mod clar, asta este legea cu privire la toate nevoile pe care le are cineva si toate lipsurile prietenului sau. Iar acum, mergeti si vedeti daca aceasta Mitzva este realizabila in vreun mod.

5.

Mai intai, trebuie sa intelegem de ce Torah a fost data anume natiunii Israel si nu in mod egal tuturor popoarelor lumii. Oare - Doamne fereste - e vorba de nationalism aici? Desigur ca numai un om nesanatos la minte ar gandi asa. De fapt, inteleptii nostri au analizat aceasta chestiune – si iata ce au vrut sa spuna prin cuvintele lor (Avoda Zarah 2): Creatorul a dat-o fiecarei natiuni si fiecarei limbi, iar ei nu au primit-o.

Dar lucrul pe care ei il gasesc uluitor este de ce, atunci, am fost noi numiti poporul ales, caci sta scris, Domnul Dumnezeul tau te-a ales pe tine (Deuteronom 7:6), de vreme ce nicio alta natiune nu a vrut-o? Mai mult, exista in aceasta chestiune o intrebare fundamentala: E posibil oare, sa fi venit Creatorul cu legea Lui in maini si sa fi negociat cu acele popoare salbatice? Un astfel de lucru e nemaiauzit si e complet inacceptabil.

6.

Dar atunci cand intelegem pe deplin esenta Torei si a Mitzvot care ni s-au dat, precum si scopul lor dorit, in masura in care ne-au instruit inteleptii nostri – care este scopul marii Creatii ce ne este infatisat dinaintea ochilor - atunci vom intelege totul. Caci primul concept este ca nu e actiune fara scop. Si nu exista exceptie de la aceasta regula, cu exceptia celei mai inferioare dintre speciile umane sau a bebelusilor. Ca urmare, este sigur ca El, Creatorul, a carui maretie e mai mult decat putem concepe, nu ar actiona - fie ca e vorba de o actiune mica sau de una mare - fara un scop.

Inteleptii nostri ne spun despre asta, ca lumea n-a fost creata decat cu scopul de a tine Tora si Mitzvot, ceea ce inseamna, dupa cum au explicat inteleptii nostri, ca scopul Creatorului din vremea cand El a creat Creatia Sa, este sa Isi dezvaluie Dumnezeirea in fata altora. Asta pentru ca dezvaluirea Dumnezeirii Sale atinge creatura ca o recompensa placuta, care creste mereu, pana ce ajunge la masura dorita.

Si prin aceasta, cei umili se ridica intru recunoastere adevarata si devin un car pentru El si pentru a ajunge pana la El, pana la finalul complet: Nici ochiul n-a vazut Dumnezeu in afara de tine (Isaia 64:3). Si data fiind maretia si gloria acelei perfectiuni, Torah si profetia se abtin si ele de la a spune macar un cuvant de exagerare aici, dupa cum spuneau inteleptii nostri (Berachot 34), Toti profetii si-au facut profetiile doar pentru zilele lui Mesia, dar pentru lumea ce urmeaza, nici ochiul n-a vazut Dumnezeu in afara de tine.

Perfectiunea aceasta este exprimata in cuvintele Torei si ale profetiei si in cuvintele inteleptilor nostri, prin simplul cuvant Dvekut (adeziune). Dar in sensul larg, folosit de mase, el si-a pierdut aproape tot continutul. Insa daca zaboviti chiar si o clipa cu acest cuvant, veti fi coplesiti de starea sa minunata, caci veti vedea maretia Creatorului si umilinta creaturii. Atunci, veti putea sa percepeti valoarea de a avea Dvekut unii cu altii si veti intelege de ce atribuim acelui cuvant scopul intregii Creatii.

Rezulta ca scopul intregii Creatii este ca umilele creaturi, prin pastrarea Torei si a Mitzvot, sa poata sa se inalte, sa se dezvolte mereu, pana ce sunt rasplatite prin Dvekut cu Creatorul lor.

7.

Dar iata ca vin kabalistii si intreaba – de ce nu am fost creati in aceasta stare inaltata de adeziune de la bun inceput? Ce motiv a avut El sa ne impovareze cu aceasta munca a Creatiei si cu Torah si cu Mitzvot? Si au raspuns: Cel care mananca ceea ce nu e al sau se teme sa isi priveasca fata. Asta inseamna ca cel care mananca si se bucura de pe urma muncii prietenului se teme sa isi priveasca fata, pentru ca, facand acest lucru, el devine din ce in ce mai umilit, pana ce isi pierde forma umana. Si pentru ca ceea ce apare din intregimea Lui nu poate sa fie defectuos, El ne-a facut loc sa ne castigam maretia noi insine, prin munca noastra intru Torah si Mitzvot.

Cuvintele acestea sunt foarte profunde si eu le-am explicat deja in cartea mea, Panim Me’irot uMasbirot leEtz HaHaim-Fetze Luminoase si Explicatii la Pomul vietii, Ramura Intai, precum si in cartea Talmud Eser Sfirot-Studiul celor zece Sfirot, Reflexia launtrica, Partea intai. Aici, le voi explica pe scurt, ca sa le poata intelege toata lumea.

8.

Chestiunea aceasta este ca situatia in care un om bogat a luat un om de la piata si i-a dat de mancare, i-a dat aur si argint si tot ce dorea in fiecare zi. Si in fiecare zi ii dadea mai multe daruri decat in ziua dinainte. In cele din urma, bogatul a intrebat, Spune-mi, ti-au fost implinite toate dorintele? Iar el a raspuns, Nu toate dorintele mele au fost implinite, caci ce bine si ce placut ar fi, daca toate aceste posesiuni si lucruri pretioase mi-ar veni prin munca mea, asa cum au venit la tine, iar eu nu as primi mila din mana ta. Atunci, cel bogat i-a spus, In cazul acesta, nu s-a nascut un om care sa poata sa-ti implineasca tie dorintele.

E natural acest lucru, caci, pe de o parte, omul are experienta unei placeri din ce in ce mai mari, cu cat ii da mai multe daruri, dar pe de alta parte, ii este greu sa tolereze rusinea bunatatii excesive pe care bogatul i-o daruieste. Asta pentru ca exista o lege naturala, ca cel care primeste se simte rusinat si nerabdator la primirea darurilor, pe care cel care daruieste le da din compasiune si din mila.

De aici apare o a doua lege – ca niciodata nu va putea cineva sa satisfaca pe deplin nevoile prietenului sau, pentru ca, in cele din urma, el nu va putea sa-i dea natura si forma auto-posesiunii, caci perfectiunea dorita este atinsa numai cu aceasta.

Insa acest lucru este valabil doar pentru creaturi, pe cand, in ceea ce priveste pe Creator, el este complet imposibil si inacceptabil. Si acesta este motivul pentru care El ne-a pregatit pentru munca si truda intru Torah si Mitzvot, pentru a ne produce maretia noi insine, deoarece atunci, incantarea si placerea care vin la noi de la El, adica tot ce este inclus in Dvekut cu El, va fi, toata, posesiunea noastra, care a venit la noi prin propriile noastre eforturi. Atunci ne vom simti ca proprietari – iar fara aceasta, nu poate sa existe o senzatie de intregime.

9.

Cu adevarat trebuie sa analizam esenta si sursa acestei legi naturale si cine anume a fost autorul defectului rusinii si al nerabdarii pe care o simtim atunci cand primim pomana de la altul. Dintr-o lege pe care savantii o cunosc, se intelege ca fiecare ramura are aceeasi natura ca si radacina sa, iar ramura doreste, cauta si tanjeste si beneficiaza de toate canalele radacinii. Pe de alta parte, toate canalele care nu sunt in radacina, ramura se desprinde de ele, nu le poate tolera si ii dauneaza. Legea aceasta exista intre fiecare radacina si ramura sa – si nu poate fi incalcata.

Iata, inaintea noastra se deschide o usa, pentru a intelege sursa tuturor placerilor si durerilor din lumea noastra. Cum Creatorul este radacina creatiilor Sale, noi simtim tot ce exista in El si vine la noi direct de la El ca fiind placut si incantator, pentru ca natura noastra e aproape de radacina noastra. Si tot ce nu este in El si nu vine la noi direct de la El, ci contrazice Creatia insasi va fi impotriva naturii noastre si greu de tolerat pentru noi. Astfel, ne place sa ne odihnim si nu ne place sa ne miscam, atat de mult, incat nu facem nicio miscare, decat pentru a atinge odihna. Asta deoarece radacina noastra este imobila si nemiscata; in El nu exista niciun fel de miscare. Ca urmare, (miscarea) este impotriva naturii noastre si dezgustatoare pentru noi.

In acelasi mod, ne place intelepciunea, taria si bogatia etc., pentru ca toate acestea exista in El, care este radacina noastra. Si ca urmare, uram ceea ce este opus acestor lucruri – prostia, slabiciunea si saracia, caci ele nu exista in radacina noastra deloc. Asta ne face sa ne simtim dezgustatori si sa uram si ne provoaca o durere imensa.

10.

Asta ne da gustul stricat al rusinii si al nerabdarii, atunci cand primim de la altii pomana, deoarece in Creator nu exista primirea de favoruri, pentru ca, El de la cine sa primeasca? Si pentru ca acest element nu exista in radacina noastra, noi il simtim ca dezgustator si respingator. Pe de alta parte, simtim incantare si placere de fiecare data cand daruim altora, caci acest canal exista in radacina noastra, iar ea il da tuturor.

11.

Acum am gasit un mod de a analiza scopul Creatiei, care este acela de a ne croi drum pana la El, in adevarata sa infatisare. Aceasta maretie si Dvekut, care ne este garantata prin lucrarea noastra intru Torah si Mitzvot, este nici mai mult, nici mai putin decat echivalenta ramurilor cu radacina lor. Toata blandetea si placerea si sublimul devin aici o extensie naturala, dupa cum am spus mai sus - ca placerea este doar echivalenta de forma cu Creatorul sau. Iar atunci cand ne egalizam cu fiecare canal din radacina noastra, simtim incantare.

De asemenea, tot ce intalnim si nu este in radacina noastra devine intolerabil, dezgustator sau considerabil de dureros pentru noi, dupa cum prevede acest concept. Si in mod natural, descoperim ca insasi speranta noastra depinde de masura echivalentei noastre de forma cu radacina noastra.

12.

Acestea au fost cuvintele inteleptilor nostri (Bereshit Raba 44) cand au intrebat, De ce ii pasa Creatorului daca taiem animalele la gat sau la spate? La urma urmei, Mitzvot au fost date numai pentru a ii curata pe oameni, iar acea curatire inseamna curatirea corpului tulbure, care este scopul care reiese din respectarea intregii Torah si a Mitzvot.

Un asin salbatic se va transforma in om (Iov 11:12), pentru ca atunci cand aparem din sanul Creatiei, suntem doar murdarie si umilinta, adica foarte multa iubire de sine imprimata in noi, iar miscarile noastre se invart doar in jurul nostru, fara urma de daruire pentru ceilalti.

Astfel, atunci suntem la cea mai mare distanta de radacina, la celalalt capat, caci radacina este doar daruire, fara niciun pic de primire, in timp ce nou-nascutul este intr-o stare de completa auto-primire, fara niciun pic de daruire. Ca urmare, situatia sa este privita ca fiind punctul cel mai de jos de umilinta si de murdarie, in lumea noastra omeneasca.

Pe masura ce creste, omul primeste de la mediul sau parti de daruire catre altii, in functie de valorile si dezvoltarea din mediul respectiv. Apoi, este initiat in a respecta Torah si Mitzvot in scopul iubirii de sine, pentru rasplata in aceasta lume si in lumea urmatoare, numita Lo Lishma (nu in numele, slujba Lui), caci omul nu poate fi invatat altfel.

Pe masura ce creste, omului i se spune sa respecte Torah si Mitzvot Lishma (in numele Lui), cu scopul exclusiv de a aduce multumire Creatorului sau. Dupa cum spunea Rambam, Femeilor si copiilor nu ar trebui sa li se spuna sa respecte Torah si Mitzvot Lishma, pentru ca nu vor putea sa le suporte. Dar cand cresc si dobandesc cunoastere si intelepciune, atunci sunt invatati sa lucreze Lishma. Este dupa cum spuneau inteleptii nostri, De la Lo Lishma, ajungi la Lishma, ceea ce este definit prin scopul de a aduce multumire Creatorului, nu pentru vreo iubire de sine.

Prin remediul natural al angajarii in Torah si in Mitzvot Lishma, pe care Datatorul Torei il stie, dupa cum au scris inteleptii nostri (Kidushin 30), Creatorul spune, ‘Eu am creat inclinatia rea, am creat pentru ea Torah, ca pe o mirodenie’. Astfel, acea creatura se dezvolta si urca in grade catre mai sus mentionata maretie, pana ce isi pierde orice ramasita de iubire de sine si toate Mitzvot se inalta in corpul sau, iar ea isi face toate actiunile doar pentru a darui, astfel ca insasi necesitatea ca ea sa primeasca va curge in directia daruirii, ca sa poata sa daruiasca. De aceea, inteleptii nostri au spus, Mitzvot au fost date numai pentru a curati oamenii cu ele.

13.

Torah are doua parti: 1) Mitzvot intre om si Creator, si 2) Mitzvot intre om si om. Si amandoua tintesc catre acelasi lucru – sa aduca creatura catre scopul final al Dvekut cu El.

Mai departe, chiar si partea practica din amandoua este una si aceeasi, pentru ca atunci cand cineva face o actiune Lishma, fara niciun amestec de iubire de sine, adica fara sa gaseasca vreun beneficiu pentru sine, atunci nu simte nicio diferenta daca lucreaza pentru a iubi pe prieten sau pe Creator.

Acest lucru este asa, pentru ca este o lege naturala pentru orice fiinta – ca orice aflat in afara corpului sau sa fie privit ca ireal si gol. Si orice miscare pe care o face o persoana ca sa iubeasca pe altul este efectuata cu o Lumina Reflectata si cu o recompensa care, in cele din urma, o sa se intoarca la el si o sa ii serveasca pentru binele sau. Astfel, un asemenea act nu poate fi considerat iubire de altul, pentru ca e judecat dupa scopul sau. Este ca si chiria care, in cele din urma, se plateste si merita. Insa actul de a inchiria nu este considerat iubire pentru altul.

Insa a face orice fel de miscare doar ca rezultat al iubirii pentru altii, fara nicio scanteie de Lumina Reflectata si nicio speranta pentru niciun fel de auto-gratificare in schimb, este complet imposibil de la natura. Sta scris in Tikunei Zohar despre acest lucru, cu privire la natiunile lumii: Orice gratie pe care o fac, o fac pentru ei insisi.

Asta inseamna ca toate faptele bune pe care le fac, fie pentru prietenii lor, fie pentru Creatorul lor, nu sunt datorita iubirii lor pentru altii, ci datorita iubirii lor pentru ei insisi. Si asta deoarece este complet nenaturala.

Ca urmare, numai cei ce tin Torah si Mitzvot sunt calificati pentru asta, pentru ca, obisnuindu-se sa tina Torah si Mitzvot pentru a aduce multumire Creatorului lor, ei se desprind treptat de sanul creatiei naturale si dobandesc o a doua natura, care este iubirea pentru altii, mentionata mai sus.

Asta a facut inteleptii Zohar-ului sa excluda natiunile lumii de la a isi iubi aproapele, atunci cand au spus, Fiecare act de gratie pe care il fac, il fac pentru ei insisi, pentru ca ele nu sunt implicate in a respecta Torah si Mitzvot Lishma, iar singurul motiv pentru care isi slujesc dumnezeii este pentru rasplata si mantuire, in lumea aceasta si in cea care va veni. Astfel, adorarea dumnezeilor lor este si ea datorata iubirii de sine, iar ei nu vor face niciodata vreo actiune care este in afara granitelor propriului lor corp, pentru care vor putea sa se ridice macar si putin deasupra naturii lor elementare.

14.

Astfel, putem sa vedem clar ca, fata de cei care respecta Torah si Mitzvot Lishma, nu exista nicio diferenta intre cele doua parti ale Torah, nici macar in partea practica. Asta pentru ca, inainte sa il realizeze, persoana este obligata sa simta un act de daruire – fie catre o alta persoana, fie catre Creator – ca pe o stare de gol de neconceput. Dar printr-un mare efort, incet-incet, persoana se ridica si ajunge la o a doua natura, iar apoi atinge obiectivul final, care este Dvekut cu El.

Asa stand lucrurile, este rezonabil sa ne gandim ca partea din Torah care se ocupa de relatia omului cu aproapele sau este mai capabila sa ne aduca la obiectivul dorit. Asta pentru ca lucrarea in Mitzvot intre om si Creator este fixa si precisa si nu are cerinte, iar omul se obisnuieste usor cu ea si tot ce se face din obicei nu mai este util. Dar Mitzvot intre om si om sunt schimbatoare si neregulate, iar cerintele sunt peste tot. Ca urmare, vindecarea este mult mai sigura, iar scopul este mai aproape.

15.

Acum putem sa intelegem cuvintele lui Hilel Hanasi catre prozelit, ca esenta Torei este, Iubeste-ti aproapele ca pe tine insuti, iar restul de sase sute douasprezece Mitzvot sunt doar o interpretare a acestuia. Si chiar Mitzvot intre om si Creator sunt privite ca o calificare a acestei Mitzva, care este scopul final care apare din Torah si Mitzvot, dupa cum au spus inteleptii nostri, Torah si Mitzvot au fost date numai pentru a curata pe Israel (Item 12). Este vorba de curatirea corpului, pana ce atingem a doua natura, definita ca iubire pentru altii, adica singura Mitzva: Iubeste-ti aproapele ca pe tine insuti, care este scopul final al Torei, dupa care omul atinge imediat Dvekut cu El.

Dar nu trebuie sa ne intrebam de ce nu a fost definita in cuvintele: Si sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau, din toata inima si din tot sufletul si din toate puterile tale (Deuteronom 6:5). Asta pentru ca, intr-adevar, in ceea ce priveste o persoana care inca se mai afla in natura Creatiei, nu exista diferenta intre iubirea pentru Creator si iubirea pentru aproapele sau.

Asta pentru ca tot ce nu este el, este ireal pentru el. Si pentru ca acel prozelit i-a cerut lui Hilel Hanasi sa ii explice rezultatul dorit al Torei, pentru ca obiectivul sa ii fie mai aproape si sa nu trebuiasca sa bata cale lunga, caci i-a spus, Invata-ma toata Torah cat stau eu intr-un picior; ca urmare, el a definit-o ca iubirea pentru aproape, caci scopul este mai aproape si se dezvaluie mai rapid (Item 14), aici neputand sa existe greseala, dar existand multe cerinte.

16.

In cuvintele de mai sus, gasim un mod de a intelege conceptul nostru de mai sus (par. 3 si 4) cu privire la continutul Mitzva, Iubeste-ti aproapele ca pe tine insuti, cum Torah ne obliga sa facem ceva ce nu poate fi facut.

Cu adevarat, sa stiti ca din acest motiv, Torah nu a fost data sfintilor nostri parinti – Abraham, Isac si Jacob – ci a fost tinuta pana la iesirea din Egipt, cand au iesit si au devenit o natiune intreaga, de sase sute de mii de oameni, in varsta de douazeci de ani si mai mult. Caci atunci, fiecare membru al natiunii a fost intrebat daca este de acord cu acea lucrare mareata. Iar cand fiecare persoana din natiune a fost de acord cu ea in inima si in sufletul sau, si a spus, Vom face si vom auzi, atunci a devenit posibil sa fie respectata toata Torah, iar ceea ce fusese imposibil inainte a devenit posibil.

Asta pentru ca este sigur ca, daca sase sute de mii de oameni isi abandoneaza lucrarea pentru satisfacerea propriilor nevoi si nu se ingrijoreaza de nimic, decat sa stea de paza pentru ca aproapelui lor sa nu-i lipseasca nimic - si mai mult, ca vor respecta aceasta cu o mare iubire, cu inima si cu sufletul lor, in intelesul deplin al Mitzva, Iubeste-ti aproapele ca pe tine insuti – atunci e mai presus de orice indoiala ca niciun om din natiune nu va trebui sa se ingrijeasca de propria sa bunastare.

Din aceasta cauza, el va fi pe deplin liber sa isi asigure propria sa supravietuire si va putea sa respecte cu usurinta Mitzva, Iubeste-ti prietenul ca pe tine insuti, ascultand toate conditiile date in par. 3 si 4. La urma urmei, de ce sa se ingrijoreze pentru propria lui supravietuire, daca are aproape sase sute de mii de iubiti loiali, gata sa se asigure cu mare grija ca nu ii lipseste nimic din ce ii trebuie?

Ca urmare, odata ce au fost de acord toti membrii natiunii, li s-a dat imediat Torah, pentru ca erau in stare sa o respecte. Insa inainte sa se fi inmultit si sa ajunga o natiune - si cu siguranta, si pe vremea parintilor, care erau singuri in acel tinut - nu erau calificati sa respecte cu adevarat Torah, in forma ei dezirabila. Asta deoarece, cu un numar mic de oameni, este imposibil sa incepi sa te angajezi in Mitzvot intre om si om, in masura preceptului Iubeste-ti aproapele ca pe tine insuti, dupa cum am explicat in par.  3 si 4. De aceea nu li s-a dat lor Torah.

17.

Din toate cele de mai sus, putem sa intelegem una dintre cele mai tulburatoare fraze ale inteleptilor nostri: Toti din Israel raspund unii pentru altii. Asta pare sa fie total nedrept, pentru ca e posibil ca, daca cineva pacatuieste sau face un pacat care supara pe Creator, iar tu nu il cunosti, atunci Creatorul o sa-si ia datoria de la tine? Sta scris, Parintii nu vor fi ucisi pentru copii... fiecare va muri pentru propriul sau pacat (Deuteronom 24:16); si atunci, cum se poate spune ca tu esti raspunzator pentru pacatele unui strain, pe care nu il cunosti si care nu stii unde se afla?

Si daca asta nu e de ajuns pentru voi, consultati Masechet Kidushin, p 40b: Rabi Elazar, fiul lui Rabi Shimon, spune: ‘Cum lumea e judecata dupa majoritatea ei, iar individul e judecat dupa majoritatea sa, daca a facut o Mitzva, atunci ferice de el, caci a alocat intreaga lume la un cantar de merite. Iar daca a facut un pacat, blestemat sa fie, caci s-a condamnat pe sine si intreaga lume la un cantar de pacat, caci s-a spus, ‚un pacatos a distrus mult bine’.

Si Rabi Elazar, fiul lui Rabi Shimon, m-a facut pe mine raspunzator pentru toata lumea, caci el crede ca toti oamenii din lume raspund unii pentru altii si fiecare persoana aduce merite sau pacate intregii lumi, prin faptele sale. Lucrul acesta este de doua ori mai tulburator.

Insa conform celor spuse mai sus, putem sa intelegem cuvintele lor foarte simplu; am aratat ca fiecare din cele 613 Mitzvot din Torah se invarte in jurul acelei singure Mitzva: Iubeste-ti aproapele ca pe tine insuti. Si vedem ca o asemenea stare poate sa existe numai intr-o natiune intreaga, din care fiecare membru este de acord cu acest precept.