Chiar şi în realitatea materială, expusă simţurilor noastre, există lucruri concrete deşi nu concepem şi nu ne imaginăm care este esenţa lor. Ca de exemplu electricitatea şi magnetismul, denumite „fluidum”.

Cu toate acestea cine ar spune că aceste denumiri nu ar fi concrete, în timp ce ne este cunoscută acţiunea lor în mod cu totul satisfăcător, şi ne este absolut indiferentă însăşi esenţa lor, ca de exemplu natura electricităţii.Iar aceasta notiune ne este atat de apropiata şi concreta, nu mai puţin decat dacă l-am cuprinde cu totul în simţuri. Într-atat, încat toţi copilaşii sunt familiari cu aceasta denumire de electricitate, precum le sunt cunoscute denumirile de paine, zahăr, etc.

Şi mai mult, dacă vei dori să aprofundezi obiectul studiului, ţi-aş spune în general că, aşa cum nu atingem însăşi esenţa Creatorului, absolut de loc, tot astfel, nu avem idee care ar fi esenţa fiecărei creaţii ale sale. Nici chiar ale obiectelor pe care le pipăim cu mainile noastre.

Astfel încat, toată cunoasterea noastră cu tovarăşii noştri şi cu apropiaţii noştri în lumea materială, din fata noastră, nu este mai mult decat o ’’cunoştinţă a acţiunilor’’, care se nasc în urma contactului dintre simţurile noastre şi acestea. Iar aceste acţiuni ne satisfac perfect, deşi ignorăm cu totul esenţa însăşi a subiectului. ŞI mai mult, chiar în ce priveşte esenţa persoanei tale nu ai nici o idee şi realizare. Şi tot ce şti despre propria ta esenţă este doar o secvenţă de acţiuni care decurg din esenţa ta.

Şi de-acum, vei înţelege cu uşurinţă, anume că toate denumirile şi conceptele care se află în manualele de Cabala, sunt şi ele reale şi concrete cu toate că nu realizăm de loc subiectul studiat, pentru că cei care studiază, sunt total satisfăcuţi de cunoaşterea deplină a perfecţiunii finale, care este tot o cunoaştere a faptelor, care sunt produse şi se nasc prin interacţionarea luminii superioare cu persoanele care o ating.

Însă, aceasta este cunoasterea cu totul satisfăcătoare, fiindcă aceasta este regula:’’Tot ceea ce emană de la Providenţa Divină - “haşgahah”, ca să ajungă la realitate, la natura creaţiei, iată conţine un fel de satisfacţie absolută”. Precum nu-şi va dori niciodată omul un al şaselea deget la ană, fiindu-i îndeajuns cele cinci avute, în mod perfect.

Într-adevăr, este bine înţeles fiecărui om cu logică, faptul că unde este vorba despre spiritualitate, şi cu atat mai mult, despre Divinitate, nu avem în acel loc cuvinte şi litere să le exprimăm. Tot tezaurul de cuvinte care ne stă la dispoziţie, nu reprezintă decat litere, semne, ale fanteziei şi ale simţurilor. Şi cum ne putem servi de ele, acolo unde nu au loc de fel, nici fantezii nici simţuri?

Şi chiar dacă vom lua ca exemplu cuvantul cel mai subtil ce se poate concepe în aceste domenii, adică expresia ’’or elyon’’ sau‚ ’’lumină superioară’’ sau „or paşut’’- lumină simplă, chiar şi acestea sunt închipuite şi împrumutate de la lumina soarelui sau lumina lumanării, sau lumina satisfacţiei pe care o simţim cand suntem eliberaţi de vreo îndoială, printr-o descoperire nouă. Şi cum se poate să ne folosim de aceste cuvinte, în domeniul Spiritualităţi şi pe drumurile Divine? Ele nu vor oferi cititorilor, decat lucruri vane şi neadevărate.

Şi cu atat mai mult, unde e nevoie să descoperim prin acele cuvinte raţiunea privind negocierea care se obişnuieşte în cercetările acestei ştiinţe, chiar şi aici este obligat înţeleptul, omul de ştiinţă, să se folosească cu preciziune severă, de definiţii absolute, faţă de cititori. Şi dacă inteleptul va esua, chiar numai cu un cuvant nelalocul său, iată că va cauza zăpăceală prin aceasta cititorilor şi ei nu vor înţelege de loc ce spune in context, înaintea cuvantului sau dupa, si tot ce are legătură cu acel cuvant, cum prea bine stie orice cititor al manualelor de Cabala. Aşadar întreabă-te, cum se poate ca învăţaţii Cabalei să se folosească de expresii mincinoase şi să explice prin ele legături ale ştiinţei? Este ştiut că nu există nici o definiţie prin denumiri neadevărate, fiindcă minciuna nu are picioare, şi nu are stabilitate.Într-adevăr, aici e nevoie să faci cunştinţă cu legea “Rădăcină Şi Ramură”, care se referă la relaţiile dintre lumi.

Învăţaţii cabalişti au descoperit că cele patru lumi cunoscute prin numele‚ ’’AŢILUT, BRIAH, YEŢIRAH ŞI ASIYAH’’, începand cu lumea dintai, cea superioară, denumită “AŢILUT”, pană la Lumea Aceasta,materială,denumită “ASIYAH”,au formă cu totul asemănătoare una cu alta, în toate faptele şi obiectele din ele. Adică toată realitatea şi faptele ei, din prima lume, toate acestea, se află şi în lumea a doua, dedesubtul ei, fără vreo schimbare. Şi astfel, în toate celelalte lumi, care urmează după ea, pană la această lume, cea palpabilă.Şi nu este nici o deosebire între ele, decat doar dinstincţia gradului care priveşte numai materialul din care sunt făcute amănuntele realităţii din fiecare lume. Iar materialul articolelor sau a particularităţilor din realitatea care se află în prima lume, cea mai de sus, este un material mai cristalin, mai pur, decat cea din lumile inferioare.

Şi materia amănuntelor realităţii din cea de-a doua lume, este mai grosolană decat prima lume, dar mai pură faţă de tot ceea ce îi este inferior în gradaţie.Şi aşa mai departe, pană în lumea aceasta, care ne inconjoara. Şi materia amănuntelor realităţii din această lume este mai grosolană şi mai întunecată decît toate lumile anterioare ei. Însă formele amănuntelor realităţii şi de asemenea, tot ce se petrece în ea, sunt echivalente în fiecare lume şi lume, atat în cantitate, precum şi în calitate, fără schimbare.

Şi se pot exemplifica cele de mai sus prin ştampila şi semnul lăsat de ştampilă, sau ştampilatul - adică toate amănuntele care se află în ştampilă, pană la cel mai mic amănunt, sunt trecute pe obiectul ştampilat de ea . În acest fel se petrec lucrurile, în fiecare lume imprimandu-i-se lumea superioară ei, ca prin ştampilare. Astfel toate formele care se găsesc în lumea superioară, prin cantitatea şi calitatea lor, vin copiate pe deplin şi trecute în lumea inferioară ei.

Astfel încat nu este vreun lucru sau fapt în vreuna din lumi, care să nu aiba exemplul său în lumea superioară ei, în mod identic, ca două picături de apă. Şi sunt denumite RĂDĂCINĂ ŞI RAMURĂ - “ŞOREŞ VE ANAF”.Adică, acel amănunt care se află în lumea inferioară, se consideră ca fiind ramura exemplului său, care se află, neclintit în lumea superioară ei, acolo fiindu-i rădăcină celui de jos, fiindcă este originea faţă de amănuntul respectiv , imprimat în lumea inferioară .Şi la aceasta s-au referit Înţelepţii care au scris: ”nu există vreun fir de iarbă care să nu fi avut norocul şi poliţistul lui de sus, care să-l bată şi să-i dicteze: ”creşte”!! Şi anume, rădăcina sau norocul, il obligă să crească şi să devină prin cantitate şi calitate ceea ce era predeterminat , ca în exemplul de mai sus cu ştampila. Şi aceasta este legea rădăcinii şi a ramurii, care acţionează în toate amănuntele din existenţă şi în toate faptele realităţii, în fiecare lume, respectiv lumilor superioare ei.

LIMBA FOLOSITĂ DE MEKUBALIM - ÎNŢELEPŢI ESTE O LIMBĂ A RAMURILOR

Precum ne învaţă aceste ramuri despre rădăcinile lor, care le stau ca exemplu, în lumea superioară, în mod obligatoriu, pentru că nu este nimic în lumea inferioară care să nu fi provenit din cea superioară ei, si rădăcina din lumea cea superioară îşi obligă ramura din lumea inferioară ei, să-şi exprime toată forma şi tot conţinutul, precum se descrie în propoziţia - norocul din lumea de sus ce îi aparţine ierbii din lumea de jos, împinge acea iarbă şi o obligă să crească şi să devină ceea ce este. Si astfel se poate conclude că orice ramură din această lume, descrie exact exemplul său care se află în lumea superioară.Şi astfel şi-au găsit cabaliştii un tezaur de cuvinte editate şi definite între ei, îndestulătoare întrutotul a le servi ca limbă de comunicare între ei, minunată pentru a discuta între ei despre rădăcinile spirituale din lumile superioare. Adică, numai amintindu-şi unul altuia despre ramura palpabilă care există în această lume, care este bine definită simţurilor materiale.

Ascultand, cei înţelepţi cuprind cu înţelegerea lor rădăcina cea superioară, spre care indică ramura aceasta materială, care este determinată, imprimată de către rădăcina ei. Astfel încat toate amănuntele realităţilor Emanaţiei , palpabile, şi toate faptele din ele, le-au devenit ca nişte cuvinte şi denumiri definite şi absolute, care indică spre rădăcinile înalte, superioare, spirituale. Şi, cu toate că în locul spiritualului nu există cuvinte pentru a-l exprima, fiind mai presus de orice imaginaţie, cu toate acestea ele şi-au cîştigat dreptul de a fi exprimate prin ramurile lor, care sunt aranjate conform cu simţurile noastre în lumea noastră cea palpabilă. Şi aceasta este toată caracteristica limbii vorbite între înţelepţii kabbalei, prin care îşi dezvăluie realizările spirituale unul altuia şi din generaţie în generaţie, atat oral cat şi prin scris. Şi se înţeleg între ei în mod absolut satisfăcător, cu toată precizia necesară disputei în cercetarea acestei ştiinţe. Adică prin definiţii cu totul precise fără urmă de eroare. Fiindcă fiece ramură işi are definiţia ei naturală, absolut particulară ei. Iar această limbă a ramurilor, a ştiinţei cabalei, e mai potrivită pentru a explica prin ea conceptele acestei ştiinţe, decat toate limbile cu care suntem obişnuiţi, care s-au stricat în decursul timpului, în gura publicului, cuvintele pierzand înţelesul lor precis. De aceea a devenit dificilă comunicarea ideilor precise atat oral cat şi in scris. În contrast, limba ramurilor nu se schimbă niciodată, şi niciodată nu li se va întampla cititorilor şi ascultătorilor să greşească în a înţelege cuvintele ce le sunt prezentate, definiţiile naturii fiind absolute, conform legii, de netrecut !

TRANSMITEREA DIN „GURA” UNUI MEKUBAL CARE ŞTIE, CELUI CARE ”PRIMEŞTE „ ŞI ÎNŢELEGE

Astfel a scris Rambam, în Prefaţa la interpretarea Torei: „Iar eu mă oblig prin contract fidel, oricărui cititor din această carte, că voi aduce aluzii spre tainele Torei care nu vor fi înţelese decat de către cei care sunt mekubalim şi capabili a înţelege”. Şi în acelaşi fel a scris şi Chayim Vital, în Prefaţa sa la cartea ‚‚EŢ CHAYIM’’, adică ARBORELE VIEŢII. Şi la fel au scris şi „Chazal”, înţelepţii, „Să nu înveţi decat pe cel care deja înţelege ceea ce-i explici”.

Şi iată, cuvintele lor sunt clare, ele spun că nu e voie de învăţat decat din gura ’’înţeleptului’’ - „mekubal chaham”. Însă care este explicaţia la pretenţia ca şi studentul să fie deja învăţat şi să înţeleagă el însuşi?Şi dacă nu este astfel, chiar de-ar fi cel mai drept din lume, si lui ii interzis să-l înveţe. Dar dacă este deja înţelept, care e nevoia lui de a învăţa de la alţii?.Şi în cele scrise mai sus, vei înţelege vorbele lor cu uşurinţă. Deoarece limbajul nostru obişnuit nu ne ajută prin nimic să înţelegem nici o vorbă din chestiunile spirituale divine, care sunt mai presus de loc şi de timp - cele închipuite. Însă, există pentru acestea un limbaj special,destinat anume pentru acestea, care este limba ramurilor, denumită astfel, pentru că ne învaţă despre rădăcinile lor superioare.Însă, această limbă, deşi e foarte potrivită rolului ei de a discuta prin ea cercetarea ştiinţei, mai mult decat alte limbajuri, totuşi asta este valabil doar dacă şi ascultătorul este învăţat. Adică ştie şi înţelege relaţia dintre rădăcini şi ramuri. Fiindcă această relaţie nu se clarifică de loc de jos în sus, de la ramuri nu putem învăţa despre rădăcinile lor superioare. Ci, dimpotrivă, de la cel superior va învăţa cel de jos, adică la început, este necesar să realizăm esenţa rădăcinilor superioare aşa cum sunt ele în spiritualitate, deasupra oricărei imaginaţii, cu înţelesul lor precis, pur. Şi după ce atinge înţelesul rădăcinilor superioare, fiind înţelept el însuşi, --mi daato--, este capabil să contempleze ramurile, palpabile, din această lume şi să afle, care este relaţia fiecărei “ramuri” din această lume cu propria sa “rădăcina” din lumea superioară în organizarea sa, în cantitatea şi calitatea sa.

Şi după ce înţelege şi ştie bine toate acestea, abia atunci îşi va găsi o limbă comună între el şi rav-ul său, instructorul său. Adică, limba ramurilor, prin care va fi capabil „Mekubalul” său a-i înmana toate cercetările acestei ştiinţe care se petrec în lumile spirituale, divine, superioare: atat cele preluate de la învăţătorii săi, cat şi cunoştinţele adăugate, prin cercetarea sa. Fiindcă au de acum limbă comună, şi se înţeleg unul pe celălalt.Însă, pe cand elevul nu este el însuşi intelept, ca să înţeleagă singur acea limbă, adică semnificaţia ramurilor în ce priveşte rădăcinile lor, se-nţelege de la sine că nici rav-ul sau nu este în stare să-i explice nici măcar o vorbă din această ştiinţă spirituală - ruchanit. Şi cu atat mai puţin să negocieze cu el în ce priveşte cercetările din această ştiinţă - neavand o limbă, aceeasi, de comunicare. Şi răman de parcă ar fi muţi. Aşadar în nici un caz nu se predau faptele divine, adică ştiinţa cabalei, decat celui care este înţelept deja, el însuşi.

Şi este de întrebat de asemenea: de unde a învăţat elevul într-atat, ca să înţeleagă interacţiunea dintre ramură şi rădăcină din perceperea rădăcinilor superioare ?

Iar răspunsul este: Degeaba se străduieşte ADAM, sau OMUL „ci doar ajutorul Divin ne este NECESAR” !

Cel care ajunge să-i fie pe plac Divinităţii, el va cuprinde înţelepciune,înţelegere, cunoaştere - hochma, bina, daat - şi va ajunge la realizarea Divinului. Iar în acestea nu-ţi poate veni în ajutor deloc vre-o fiinţă în carne şi oase!!Într-adevăr,după ce i-a devenit drag DIVINITĂŢII, şi a ajuns să O realizeze, atunci este pregătit să vină şi să preia din imensitatea ştiinţei CABALEI şi atunci, doar din gura unui înţelept - "mekubal hacham” , avand deja o limbă comună cu acesta.

DENUMIRI STRĂINE SPIRITULUI OMENESC

Clarificand cele de mai sus, vei înţelege, cititorule, de ce se află în cărţile Cabalei expresii şi denumiri străine de tot, spiritului omului. Iar acestea sunt frecvente în manualele de studiu al Cabalei, care sunt „Cartea Zohar” şi „Corectările”, şi cărţile lui HA’ARI,HA’ARIZAL.

Şi acestea sunt uimitoare : de ce au decis aceşti înţelepţi să se folosească de astfel de expresii joase spre descrierea acestor idei sublime, divine ??

Însă,dupa ce ţi-ai însuşit, asimilat informaţiile de mai sus, vei înţelege într-adevăr faptul acesta. Căci, se-nţelege că nu se poate folosi nici o altă limbă pe lume, spre a explica această ştiinţă, decat numai prin limba specifică ei, care este limba ramurilor, după felul cum este raportată faţă de rădăcinile superioare.Astfel se înţelege de la sine că nu pot fi abandonate, nici o ramură sau vreo derivaţie a unei ramuri, din cauza inferiorităţii sale, degradării sale, şi să fie omisă din expresiile dorite, necesare în acel context, neexistand nici o altă ramură pe care să o folosim în locul acesteia.

Căci, precum nu sunt 2 fire de păr care să provină dintr-o singură origine, tot aşa nu avem 2 ramuri care să se refere la o singură rădăcină!Astfel, dacă vom omite vre-un fapt şi nu-l vom folosi, se va omite acel concept spiritual pe care îl reprezintă din lumea superioară. Fiindcă nu avem o altă expresie în locul ei care să exprime acea rădăcină superioară. Şi poate să dăuneze întregii ştiinţe, cu tot ceea ce cuprinde făcand să lipsească una dintre inelele lanţului ştiinţei în totalitatea ei, inel care se referă la acel concept.

Deci găsim că dăunează întregii ştiinţe. Nu există încă o ştiinţă pe lume precum este ştiinţa Cabalei, în care să fie o astfel de interdependenţă între fapte, organizate într-un sistem de cauză şi efect, depinzand unul de celălalt de la un capăt la altul, exact ca un lanţ lung. Astfel că dispărandu-ne vreo informaţie la mijloc, ni s-a întunecat toată ştiinţa, fiind strans legate şi interdependente, toate faptele devenind o stransă unitate. Şi de acum, nu ne mai mirăm dacă sunt folosite uneori expresii ciudate, dat fiind că nu le este permisă libertatea de a schimba expresiile între ele, a schimba bun cu rău sau rău cu bun, ci trebuie să ne folosim totdeauna cu exact acea “ramura” sau faptă care indică cu degetul spre “rădăcina” sa superioară, cu toată intensitatea necesară acelui fapt. Şi de asemenea, trebuie să adauge amănunte descrierilor, pană ce ajung să definească în mod precis lucrurile spre înţelegerea colegilor şi a cititorilor.